Treceți la conținutul principal

Despre om bun...

Despre om bun...

Ce este un om bun?

Bunătatea asociată cu fapte bune implicit un om bun, oare ce înseamnă a face fapte bune, a împărții bunătate în jurul tău, să fie acel lucru meschin pentru a primi laude din partea celor care te înconjoară, nu nicidecum, fapta bună este atunci când vine din tot sufletul, înfăptuită.

Orice faptă bună te va împlinii, dacă nu o efectuezi cu meschinătate și scopuri ascunse de a-ți clădi o imagine de om bun, nu, deoarece, acea imagine are să fie demascată de timp și falsitatea acestui lucru iese la suprafață, ajungând să se transforme într-o faptă rea.

A fi om bun, înseamnă iubirea față de semeni să fie acolo la loc de cinste, îmi aduc aminte de o întâmplare, eram în trafic, blocați de aglomerația infernală, și apare la geamul din dreapta un copil amărât, un țigănuș, care cerșea un leu, persoana din dreapta mea, cu un ton vehement și stric l-a alungat, eu atunci l-am reținut și i-am oferit un leuț.

M-am uitat spre pasagerul din dreapta și am început să-i explic...știi, am fost, nu de puține ori, în situații când nu aveam nici măcar un leuț să cumpăr o pâine, probabil că acest leu dat de mine acuma nu are să fie cheltuit pentru o pâine, și nu doresc să intru în detaliile rețelelor de cerșetori, eu o fac deoarece am cunoscut, acest sentiment real de a vrea să-ți potolești foamea cu o pâine și nu aveam acel leuț, de aceea vreau să cred că prin acest gest alung foamea lui sau cel puțin a altora.

A fi bun și a face fapte de bunătate, înseamnă să știi ce este greul, sufletul bun, împărtășește în jur bunătate din clipele grele ale vieții tale, nu pentru o falsitate și că așa dă bine față de cei din jurul meu.

Fii un om bun, cu adevărat bun!


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Iubirea Autentică

💖 Iubirea Autentică: Dincolo de Ecourile Programării Infantile Iubirea adevărată, în esența sa pură, este adesea o noțiune idealizată, dar rareori trăită în plenitudinea ei nealterată. Drumul către această autenticitate este pavat cu deconstrucția unor straturi adânci de programare infantilă, generate în primul rând în mediul familial. Percepțiile părinților, înrădăcinate într-o nevoie de control exacerbat și un atașament iluzoriu (ireal), formează tipare care, deși menite să protejeze, sabotează capacitatea individului de a experimenta o conexiune bazată pe libertate, acceptare necondiționată și reciprocitate egală. 🛡️ Zidurile Tiparelor Iluzorii Mediul familial, în loc să fie un sanctuar al dezvoltării sinelui autonom, devine adesea scena unde se joacă primele roluri de codependență și conformitate. Părinții care manifestă un control exacerbat proiectează asupra copiilor lor propriile frici, nesiguranțe și ambiții neîmplinite. Această dinamică creează un tipar iluzoriu al iubirii, ...

Diferenta dintre a plăcea și a iubi?

Care este diferența dintre să-ți placă de cineva și să iubești pe cineva? Atunci când îți place o floare, o rupi. Însă dacă o iubești, în fiecare zi o vei uda, o vei admira și vei avea grijă – Budha Cât de frumoasă și pătrunzătoare este această frază, absolut minunată, evident înțeleasă doar de acei oameni care au un nivel de conștiință peste mediu, pentru ceilalți oameni aflați în partea inferioară a scalei conștiinței este de neînțeles. Iubirea este simplă atunci când îți găsești partenerul de viață potrivit prin valori comune, prin obiceiuri comune, prin activități comune și prin asemănare fizică dintre cei doi parteneri iar toate acestea le putem asocia cu floarea dăruită de universul divin pentru un destin infinit alături unul de altul pe viață. Iubirea este complicată atunci când lași mediul înconjurător prin diverșii săi factori de orice natură să-ți contamineze apa proaspătă din stropitoarea cu care uzi floarea. Iubirea se construiește doar prin ace...

Dialog în fața oglinzii...

În fața oglinzii... - Ești cel mai bun? - Da, ești cel mai bun. - Ești cel mai deștept? - Da, esti cel mai deștept. - Ești cel mai frumos? - Da, ești cel mai frumos? - Va fi bine? - Cu siguranță. Ai temeri? - Cu certitudine, însă ele mă determină să evoluez. - Foarte bine, ai să le învingi. - Aș vrea să am un milion de dolari? - De ce? - Pentru a oferi liniște...și a ține departe rivalii. - Ai încredere în tine și credința sufletului tău, acolo este cheia tuturor problemelor. Iar tu ești puternic,  poți pentru că vrei, mereu ai găsit soluții și te-am ajutat când ți-am ascultat rugile tale, nu te teme robul meu destoinic. - Ahhhh... Iisuse tu ești comoara sufletului meu, prin iubirea TA am învățat să ofer iubire și bunătate, fără condiții și fără omagii, te iubesc Iisuse Hristoase, pentru TOT ceea ce mi-ai dat în viață și îți mulțumesc pentru toate lecțiile arătate și învățate. - Iubește așa cum o faci acuma, prin această iubire nu faci nimic altceva decât să-ți cre...