Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din octombrie, 2022

Iubirea este manifestată prin credință

Totul a început... Era Joia de dinainte de Florii, tocmai îmi spuneam că mâine o voi suna pe mama, proaspăt ieșită din spital unde a tratat o răceală la plămâni cu brio. Acum era acasă de câteva zile, tata era foarte bucuros de însănătoșirea dumneaei, un om extrem de inteligent de la care am putut învăța multe lucruri ce se includ în caracterul meu actual. Pe de altă parte foarte sensibil și foarte grijuliu cu sănătatea mamei, pentru prima dată mi-a fost să văd iubirea sinceră și discretă pe care o poartă în suflet pentru mama, o ființă blândă deși uneori vulcanul din dumneaei îți dădea impresia că este un foc ce te putea năpustii în orice moment, din fericire era doar o flamă aprinsă care mai apoi se transforma în fum. Mama este o luptătoare și întotdeauna știe ce vrea de la viață, nu am auzit-o vreodată să se vaiete sau să eschiveze de la treburile gospodărești, este o mână aprigă și de nădejde lângă tata, iar de noi doi, copii dumneaei a avut grijă cum a putut mai bine și cât a putu