Totul a început...
Era Joia de dinainte de Florii, tocmai îmi spuneam că mâine o voi suna pe mama, proaspăt ieșită din spital unde a tratat o răceală la plămâni cu brio.
Acum era acasă de câteva zile, tata era foarte bucuros de însănătoșirea dumneaei, un om extrem de inteligent de la care am putut învăța multe lucruri ce se includ în caracterul meu actual. Pe de altă parte foarte sensibil și foarte grijuliu cu sănătatea mamei, pentru prima dată mi-a fost să văd iubirea sinceră și discretă pe care o poartă în suflet pentru mama, o ființă blândă deși uneori vulcanul din dumneaei îți dădea impresia că este un foc ce te putea năpustii în orice moment, din fericire era doar o flamă aprinsă care mai apoi se transforma în fum.
Mama este o luptătoare și întotdeauna știe ce vrea de la viață, nu am auzit-o vreodată să se vaiete sau să eschiveze de la treburile gospodărești, este o mână aprigă și de nădejde lângă tata, iar de noi doi, copii dumneaei a avut grijă cum a putut mai bine și cât a putut. Ne-a învățat să fim independenți, puternici și întotdeauna să iubim prin respect și modestie, lumea din jurul nostru.
Era târziu, Joi seara, urma să mă bag la somn vroiam să mă culc mai devreme de miezul nopții, am pus telefonul la încărcat dau să intru în pat când primesc un mesaj pe WhatsApp, mă întorc să citesc, era de la tata, am citit mesajul lui după care am simțit cum totul se învârtea în jurul meu, efectiv inima îmi bătea cu putere și pulsul mărit a făcut să îmi crească tensiunea, simțeam că explodez, tata îmi spunea să mă rog la Dumnezeu pentru mama mea, deoarece a făcut AVC și acum este la spitalul județean la urgență.
Fără să îmi dau seama îmi băgăm pula și în același timp nu înțelegeam dacă este real sau ireal. Cum așa, una după alta, este imposibil...
Iubita mea, mă întreabă ce s-a întâmplat? Îi dau telefonul și după ce citește mesajul îmi spune că este ok să-l sun pe tatăl meu, asta am și făcut... mă simțeam ca și cum băusem o sticla de whisky pe nerasuflate, beat de neînțelegere.
Ceea ce a urmat, vizita la spital a fost de o cruzime dusă la extem vizavi de condițiile de spitalizare, dintr-un sistem medical de elită românesc, am ajuns vai de steaua noastră, incompetența este la ea acasă, iar sistemul emoțional al personalului este extrem de prost cultivat sau mai bine spus școlit, nu există se comportă cu pacienții fără suflet și credință în Dumnezeu, nu vreau să scot asta în evidență, este doar o trecere rapidă în revistă despre ce ne oferă statul în schimbul taxelor, iar mama a muncit o viață pe trei schimburi, oricum irelevant.
Am văzut la părinții mei, practic o iubire pură care nu credeam că există, exprimată prin gesturile limbajului non verbal, atunci când tatăl meu cu lacrimi în ochi a sărutat mâna mamei și i-a șoptit la ureche că trebuie să se facă bine, a fost efectiv o exaltare, totul plutea în jurul lor, iar zâmbetul mamei a fost totul pe lângă acel râset de bucurie și admirație în același timp.
Așa cum era acolo, mama în acel pat de spital, mi-am dat repede seama că iubirea lui Hristos față de oameni este magică, că întotdeauna EL are grijă de tot, fix asta am făcut, m-am rugat și am cerut Domnului să aibă grijă cum se poate mai bine despre această situație.
Mama a ieșit din spital, acum urmrează recuperarea, iar tata este stâlpul de nădejde în toată această revenire, deși știe că este greu ar vrea ca totul să fie ca înainte, dar asta este posibil doar cu Voia Domnului. Doamne Ajută!
Comentarii
Trimiteți un comentariu